Iubind torential

– Te iubesc!

Vocea lui şoptită îmi ordona simţirile a mia oară cu aceste cuvinte. Am zâmbit şi i-am strâns degetele într-ale mele. Mi-am aşezat capul pe umărul său şi am privit împreună spre fericirea celor care îşi uneau destinele în acel moment.

Ei dansau valsul pentru care repetaseră zi şi noapte şi pe care puteam să jur că Ioana nu îl va termina din cauza pantofilor. A vrut neapărat nişte tocuri de doisprezece pentru că Paul e foarte înalt. Însă nimeni nu le-a observat coregrafia căci niciun detaliu nu putea orbi armonia dintre ei şi bucuria cu care executau dansul.

Valsul s-a sfârşit cu un sărut lung şi prevestitor al anilor mulţi şi frumoşi ce aveau să îi petreacă împreună.

Încă aplaudând proaspătul cuplu, priveam subtil spre el, bărbatul meu. Aveam nevoie să îmi confirm că e împlinit. Că ochii lui de acel verde crud după care m-am topit toată viaţa admiră şi se bucură că fiul său s-a însurat.

– Cât de bine le stă impreună, nu-i aşa? – rosteşte într-un glas vioi şi totodată emoţionat Elisabeta – hai să ciocnim pentru ei, acum suntem cuscri, Tudor!

– Paul şi-a dat seama că nu mai găseşte o fată ca Ioana a mea, de asta s-au luat aşa de tinerei. Adaugă ea, încercând să înoade o discuţie cu Tudor.

– Ştii, de asta se spune că dragostea nu ţine cont de vârstă, distanţă sau alte detalii, îi răspunde el, ciocnind paharul de şampanie.

– Alma, îl răpesc puţin pe Tudor, să facem un dans ca între cuscri. Să nu te superi!

– Sigur, mergeţi ! Aprob sărutându-l scurt în colţul gurii.

Ioana şi Paul nu se dezlipeau unul de celălalt. Paul era copia fidelă a lui Tudor, singura diferenţă fiind cei douăzeci de ani dintre ei care îl făceau pe iubitul meu să îi fie tată.

A cerut-o în căsătorie după doi ani de relaţie. Se cunoşteau de mici copii dar el era destul de timid ca să îndrăznească ceva mai mult cu ea până la optsprezece ani, când a sărutat-o prima oară.

Îmi plăcea să îi privesc cum cresc împreună şi iubirea lor odată cu ei. Şi mai ales eram fericită să ştiu că Paul are darul de a iubi, la fel ca tatăl său şi că simte nevoia, atât de devreme, să îşi împartă visele cu prima şi singura femeie din viaţa lui.
**

Oamenii iubesc diferit.

Am întâlnit oameni care iubesc platonic, oameni care iubesc doar iubirea ce le-o poartă celălalt, oameni care iubesc distructiv ,obsesiv şi oameni care iubesc infinit de mult, până nu le mai încape iubirea în suflet. Toţi cunosc acest sentiment, însă fiecare îl pliază în funcţie de forma inimii.

Eu sunt una dintre cele care cred în iubirea nestăvilită.

Iubesc nu mai mult decât o merită bărbatul meu, nu mai mult decât mă iubește și el ci mai mult decât îmi încape în suflet.
Nu de puține ori am avut sentimentul de a nu ști ce să mai fac cu dragostea, de a simți că izvorăște din mine un amalgam de trăiri divine pe care le dăruiesc în toată goliciunea lor inimii mele pereche dar că dăruindu-i-le, ele se multiplică și îmi rămân în suflet înmiite.