Iubind torential (III)

**

Ioana şi Paul erau iubiti mai mult. De timp, de viaţă.

Poate că era o compensaţie şi destinul avea să le croiască cea mai frumoasă poveste tocmai pentru că noi nu am fost mereu fericiţi.

Dragostea noastră a trecut prin multe vămi şi nu de puţine ori am păşit separat prin ele, abia la sfârşit întâlnindu-ne.

Tudor mi-a spus că s-a îndrăgostit de zâmbetul meu şi tocmai de aceea încercam să nu mi-l pierd atunci când încercările ne zdrobeau oaza de linişte a iubirii noastre.

Recunosc că am căzut în îndoială ori de câte ori m-am trezit în mâinile reci ale singurătăţii. Ştiam că dragostea adevărată nu este un miraj, însă când două suflete nu ştiu să îngrijească rănile iubirii ea se îneacă în convulsii de dor neîmpărtăşit.

Iar noi am îmbrăcat de multe ori haina fericirii fără a o simţi cu adevărat. Ne-am rătăcit în vise dispersate aşteptând unul de la celălalt sacrificiu şi renunţare. Renunţare la idealuri care ne-ar fi destrămat drumul comun.

Nu ştiu cine a făcut mai multe compromisuri şi nici nu mi-am propus să aflu însă e cert că am revenit pe linia de plutire doar când am acceptat că avem o dragoste în oglindă. Invers proporţională cu poveştile minunate de iubire ale oamenilor de lângă noi.

Am trăit unul în osătura celuilalt şi de aceea ne zvârcoleam de durere de fiecare dată când unul dintre noi trebuia să plece.

Imagine

Anunțuri

2 gânduri despre „Iubind torential (III)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s