Iubind torential (XXII)

Zorii zilei abia îmi cuprindeau surâsul.

Era din nou aici.

În patul nostru din care fusese alungat de blestematul timp.

…încă nu se trezise dar chiar şi aşa, puteam să îmi afund privirea în el a mia oară. Sternul lui îmi încălzea pieptul povestindu-mi de toate momentele când m-a apărat chiar şi de mine însămi.

*

După toţi aceşti ani.. trupul şi sufletul meu încă mai respirau în el. Cu cât acele greşeli îmi treceau pragul minţii pătrunzând în raţiune, cu atât săraca inimă devenea mai  aptă în a apăra iubirea vinovată.

Vinovată de plăcerea în care ne abandonam fiinţele atunci când realitatea nu ne oferea decât furtuni.

Vinovată de secătuirea oamenilor-mănunchi care nu aveau libertatea de a pleca din vieţile noastre.

Imagine

Anunțuri

2 gânduri despre „Iubind torential (XXII)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s