Iubind torential (XXIX)

Mi-a pătat obrazul într-o strângere de buze, ca o consolare. Şi s-a destrămat din aşternutul brodat în forma pielii lui.

Trupul său era gol şi mintea plină cu gânduri pe care nu mi le împărtăşea. Îşi sprijinea fruntea în palme, ca şi cum ar fi căzut într-un regret agonic din care, de această dată, nu ar fi obţinut nimic.

Îi priveam mâinile ce îi serveau drept acoperiş înfruntării şi stăruiam în aduceri aminte. Ignoram bărbatul vinovat din patul meu, levitând în trecutul mâinilor lui. Căutam în ele toate zâmbetele de nimfe pe care le-a atins.

Îmi aminteam de câte ori m-am aruncat în gol şi aceleasi maini m-au prins în fiecare cădere. Îi ascultam oasele supuse care ticăiau după indicatorul minţii. Dacă ele ar fi vorbit atunci, poate aş fi înţeles balansul corpului său.

Devenirea mea i se usca în suflet. Şi în lumina acelei dimineţi, plecarea lui am socotit-o justă.

 (…)

Ochii îmi clipeau greoi. Îşi îmbibau retina în destinaţii edenice cu speranţa că în albul lor va mai pătrunde el. Iubitul, soţul, companierul meu..

Că mă va privi din nou şi atunci mă voi simţi cea mai frumoasă. Şi voi şti că nu am fost un amor de rodaj ce i-a trecut printre degete, prin carnea frământată de pasiune şi buzele clocotite de plăcere.

Că sentimentele nu s-au născut dintr-un deşert, că începutul acela minunat nu a fost orgoliul lui revărsat într-o cucerire şi că realitatea nu i-a încurcat paşii spre drumul său, ajungând la mine din rătăcire.

Că toate zorile ce i-au mângâiat genele în patul meu nu au adus doruri străine sau chipuri paralizate de timp în mintea sa..

Imagine

Anunțuri