Duminica

Zi de duminică. Zi de iubit, de plimbat, de atârnat pe sârmă poveşti în doi.

Zi îmbibată în tihnă, în care îţi vine să rămâi în celălalt pentru că noaptea trecută te-a iubit cel mai frumos.

Imagine

 

Anunțuri

Fericire marturisita

Fericirea mărturisită e desăvârşită. E o declaraţie sinceră pe care o rosteşte inima fără să mai ţină cont de trup.

Omul fericit nu e niciodată încruntat.

E înseninat de Cerul ce îi binecuvintează visele împlinite.

Radiază prin toţi porii şi ochii îi vorbesc mai des decât vocea.

Nu se sfieşte să poarte pe chip zâmbete motivate şi astfel să îi inspire şi pe ceilalţi la fericire.

Iubeşte temeinic oameni şi idealuri.

Devine reper de gânduri şoptite peren.

Presară în suflete cuvinte potrivite.

Găseşte frumuseţe şi în flori vestejite.

El e singurul om frumos. Cel fericit.

P.S. Mulţumesc că mă inspiri la fericire!

 

happiness

Bunicii

 

Când mi-e dor de linişte, aleg drumul casei lor. La ei parcă timpul stă în loc. Ceasul ticăie prelung iar mirosul dulce-acrişor de mere coapte îmi confirmă că cineva mă aşteaptă. Femeia scundă, cărunţită, cu mâinile de aur. Bunica. Oglinda bătrâneţilor mele.

Ea şi bunicul îmi sunt licărirea de pace îmbrăcată în veşmintele tradiţiei.

Lor nu trebuie să le împărtăşesc ce gadgeturi mi-am achiziţionat în ultimul timp ca să le pese de mine. Ei mă îmbrăţişează strâns atunci când mă înec în supărări şi îmi amintesc că familia e de nelepădat. În vreme de necaz primesc de la ei vorbe calde învelite în pilde.

Ei îmi aduc aminte ce sunt eu cu adevărat. Nu mă pot ascunde în faţa lor. Căci privindu-i în ochi nu am cum să nu mă întorc la origini.

Ea îmi împleteşte ploverele în care niciodată nu mi-e frig.
El mă întreabă mereu unde vreau să îmi duc viaţa.

Într-o zi voi deveni prelungirea lor către posteritate. Şi ştiu că asta e cea mai mare recunoştinţă pe care pot să le-o ofer.

 

Imagine

Femeia banala e cea mai frumoasa

Femeia banală e cea mai frumoasă.

Ea lucrează opt ore pe zi la librăria de peste stradă.

Ea ştie să iubească mărunt şi dichisit până în zorii zilei.

Ea încinge fierul de călcat pentru a netezi cu drag cămaşa Lui.

Ea nu ştie să schimbe roata la maşină atunci când o lasă la greu.

Ea poate fi neajutorată în faţa celălaltului ei.

Ea e  îndemânatică şi în bucătărie atunci când o aşteaptă şase invitaţi în sufragerie.

Ea defilează doar în societate ambalată în rochii prêt-à-porter, nu şi în patul bărbatului iubit.

Ea caută o miză a dragostei în sufletul acelui El pe care l-a ales.

Ei îi e frică să mai plângă de tristeţe ca nu cumva să i se risipească lacrimile şi să nu le mai aibă în momentele de fericire.

Ea  este noua muză a zilei de astăzi.

Imagine