Iubind torential (XLI)

În sfârşit venise ziua aceea pe care o aşteptasem de la ultima noastră întrevedere. În tot acest timp  ne acoperisem dragostea cu un înveliş orgolios şi opac ce nu putea vedea dincolo de trecut.

Dar acum era în faţa mea şi nu puteam disimula. Toată iubirea păstrată la cele două porţi de suflet îmi năvălea în oase şi mi le făcea să se apropie de el. În pliurile ochilor săi rămăseseră înfipte privirile mele de dragoste. Cele mai puternice simţiri mi le povestea pielea lui. Cele mai multe amintiri se contopeau în el. Bucăţi din zâmbetele mele încă existau în el.

M-am dezbrăcat de gânduri şi l-am simţit într-o îmbrăţişare.

L-am iubit.

(…)

Şi atât timp cât a existat atingerea, iubirea a respirat prin porii îmbătaţi de pasiune.

Imagine

Pantec fericit

Un copil e o binecuvântare, o încununare a două suflete ce au habitat unul într-altul o perioadă lungă de timp sau, în unele cazuri, o eternitate.

E miez de dragoste cioplit în trup de înger. E strop de fericire ce picură pe tine şi te încremeneşte într-un zâmbet.

El coboară în viaţa ta când pântecul ţi-e învelit în armonie. Când deasupra lui veghează o inimă antrenată-n dragoste paternă şi când tu ştii să îţi înşuseşti cuvântul „mamă”.

Când vrei să colinzi cotloanele eternităţii pe buzele pruncului tău ce într-o zi va fi om mare.

Până atunci iubeşte-l cu gândul şi nu îl aduce pe pământ dintr-o întâmplare, pe un drum bătătorit. Aştearnă-i în cale cununi de vise şi talente de zahăr şi aşteaptă-l.

Aşează-te în aşteptare până când el îşi va dori să îţi fie prunc.

 

Imagine