Iubind torential. Ancora

Era primul martie cu zăpadă. Luminile sclipeau în geam provocându-mi simţiri vibrante. Acolo totul rămăsese la fel, neatins de timp. Priveam aceeaşi fereastră în spatele căreia nouă ani mai devreme mi se afla împlinirea. Atunci păşeam pentru prima dată în acest loc ce avea să îmi devină atât de drag.

Acum ieşeau la iveală amintiri dospite în trup şi suflet: sărutul pe ceafă, mâinile ude cântând la pian, paşii ingrijoraţi în ploaia torenţială, iubirea.  Era timpul să intru. El nu ştia de venirea mea şi nici că mă voi întoarce aici. Nu îmi puteam ascunde zâmbetul din ochi şi buze ştiind că în sfarşit îl voi revedea.

Am intrat în acel loc şi am bătut la uşă. Îi simţeam parfumul încă de pe coridor, probabil dintr-o iluzie olfactivă greu de stăpânit. Am lăsat bagajele pe podea şi mi-am netezit paltonul plin de zăpadă. A deschis.

Dragostea ţinea morţiş să mi se năpustească asupra lui, să îl prindă într-o îmbrăţişare şi să soarbă din buzele lui dorul nebun care i-ar fi trădat răceala. Însă printre picioarele lui se vedea o privire ghiduşă care mă studia. O fetiţă de vreo doi ani cu ochii verzi, exact ca ai lui.

Ceea ce îmi dorisem cel mai mult de la el aveam acum în faţa mea. O ancoră, o prelungire a sa, un rod al dragostei. Dar nu al dragostei noastre.

Un fior rece îmi strabatea întreg corpul şi ochii mei nu mai erau siguri de imaginea pe care o receptau: iubirea mea şi un copil.

7740b0e5c4dbab5697c4177a874b2999 (1)

Anunțuri