Iubind torențial (XXVIII)

  – Hai să ne întoarcem acasă. Nu mai e nimic de făcut aici.  
Într-adevăr, nu mai aveam niciun motiv sa rămânem in orașul amintirilor neplăcute si nici sa ne ascundem. Iubirea mea mi se întorsese in suflet si in trup si abia așteptam sa o trăiesc, a mia oară, cu același bărbat.

Ne-am urcat in mașina închiriată si am setat GPS-ul pe adresa casei mele.
– Nu credeam ca nu voi mai simți asta vreodată.
– Ce anume? Il întreb fără sa uit șirul gândurilor mele de dinainte ca el sa rupă tăcerea.
– Dorul de tine. Nu mai e, nu mai este nevoie de el. Îmi devenise așa de familiar. Eram obișnuit cu el, sa il simt ca un junghi, mereu.
– Știu. Si eu am avut sentimentul ăsta. Dar acum suntem aici, unul lângă celălalt si ma bucur ca regăsirea asta îmi oferă fericire. Știi doar ce era pentru mine fericirea. O stare absoluta, ce depindea de străduința cu care îmi atingeam visele de pe panoul acela. 
– Panoul acela… Il mai ai? 
– Da. Îmi face plăcere sa il mai privesc uneori.
– Ca sa îți amintești ca reușești tot ce îți propui? 
Il privesc zâmbind si îmi confirm ca nu s-a schimbat deloc. Si nici nu as fi vrut sa se schimbe. In toată perioada asta a lipsit din mine. Acum il am din nou. Si asta e fericire.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s