Cum ne moare o iubire(III)

Marea dragoste. Îmi doream atât de mult să îmi ajungă în suflet, încât am acceptat să îți fiu ancoră. Am fost ancoră. Și mi-a plăcut să te iubesc intens ca într-o nebunie, să atârni doar de mine, să te cufund în râsete zgomotoase de plăcere, să te caut și să te cer înapoi din înstrăinare. Să știu că ești totul, să îmi găsesc liniște în tine, să îți croiesc drum înapoi spre mine la fiecare rătăcire. Mi-a plăcut la nebunie să îți fiu ancoră, să mă apropii de palmele tale divine. Mi-a plăcut la nebunie iubirea ta matură, silabisită în stropi de ploaie.

Mi-a plăcut să cred că tu vei fi singura si marea iubire. Tu mă ascultai zâmbind. Mi-a plăcut la nebunie să mă topesc pe tine, să nu simt altceva decât trupul tău pe al meu, să mă îmbăt din tine. Să ne iubim des, profund, cu ochii închiși. Să căutăm împreună trăiri ancestrale și să avem convulsii de iubire până la orefuz. Să ne trezim cu trupurile tremurânde și să nu știm unde suntem.

Mi-a plăcut la nebunie să fiu dependentă de tine. Să mă leg de tine cu sufletul și să îmi fie cuib pielea ta. Să explorez prin tine, să aflu cum se simt sentimente nemaiîntâlnite și nedenumite. Mi-a plăcut la nebunie să caut un alt cuvânt pentru te iubesc. Te respir. Îmi plăcea la nebunie să te respir. Și tu erai atât de conștient că nu vei fi doar tu. Dar mă lăsai să fiu fericită.

ți mulțumesc!

 

Iubind torențial (XXVIII)

  – Hai să ne întoarcem acasă. Nu mai e nimic de făcut aici.  
Într-adevăr, nu mai aveam niciun motiv sa rămânem in orașul amintirilor neplăcute si nici sa ne ascundem. Iubirea mea mi se întorsese in suflet si in trup si abia așteptam sa o trăiesc, a mia oară, cu același bărbat.

Ne-am urcat in mașina închiriată si am setat GPS-ul pe adresa casei mele.
– Nu credeam ca nu voi mai simți asta vreodată.
– Ce anume? Il întreb fără sa uit șirul gândurilor mele de dinainte ca el sa rupă tăcerea.
– Dorul de tine. Nu mai e, nu mai este nevoie de el. Îmi devenise așa de familiar. Eram obișnuit cu el, sa il simt ca un junghi, mereu.
– Știu. Si eu am avut sentimentul ăsta. Dar acum suntem aici, unul lângă celălalt si ma bucur ca regăsirea asta îmi oferă fericire. Știi doar ce era pentru mine fericirea. O stare absoluta, ce depindea de străduința cu care îmi atingeam visele de pe panoul acela. 
– Panoul acela… Il mai ai? 
– Da. Îmi face plăcere sa il mai privesc uneori.
– Ca sa îți amintești ca reușești tot ce îți propui? 
Il privesc zâmbind si îmi confirm ca nu s-a schimbat deloc. Si nici nu as fi vrut sa se schimbe. In toată perioada asta a lipsit din mine. Acum il am din nou. Si asta e fericire.

Cum ne moare o iubire (continuare)

(…)

Şi dacă iubirea nu mai e de ce ne mai întoarcem unul în celălalt? Din nevoia fericirii care izbutea numai din ea. Din drag pentru iubirea noastră moartă şi pentru că nu găsim altă cale înapoi spre ea. Ne-am obişnuit cu vieţi diferite unite de câteva clipe înghesuite în această căutare. Fiecare revedere, fiecare regăsire scormoneşte în noi simţăminte ciudate nedefinite de cuvinte.

Tu de ce te mai întorci la mine? Din dor de ea şi de visele ei neîmplinite şi din speranta că ar putea din ea să mai răsară un strop de fericire. Pentru chimia noastră, pentru ancora mea pe care încă o vreau de la tine. Pentru că nu o putem uita şi pentru că tu mă ştii cu toate monstruozităţile mele, cu toată neputinţa dar şi cu toată pasiunea pe care ţi-o smulgeam din piept când mă dăruiam ţie.

Te mai caut chiar dacă începi să te degradezi în mine. Iţi ştiu locul, îţi ştiu şi timpii în care îţi întorceai privirea spre mine.  Pot să aud încă vocea ta iubindu-mă, chiar dacă ea a încetat demult să îmi mai vorbească sincer. Da, iubitule, poate că ai omorât iubirea, dar eu încă o mai port în suflet. Nu am ce sa fac cu ea, e mereu aici. Nu pot să ţi-o dau iar în mâini pentru că nu o vei preţui.

Dacă ai fi ca înainte te-aş iubi la fel.

10632580_794098117318252_1124728513026805130_n