Daca nu s-ar fi întamplat

Iubirea mea, 

Opreşte maşina, nu mai goni aşa!

Coboară şi plimbă-ţi paşii pe pământul rece

Păşeşte spre mine şi pulsează-mi viaţă în piept

Căci eu te aştept cu credinţă la mile distanţă de sufletul tău

Vino! Şi îţi voi răbda durerile şi le voi plânge în mine

Îmi voi petici braţele cu rănile tale

Îţi voi spăla trupul de păcate şi vom trăi în atemporalitate

Vom privi în vremea trecută şi fericită

Tu doar coboară, opreşte maşina…

 

Imagine

Anunțuri

Iubind torential. Anuntul

Nu mai aveam nimic. Decât camera de hotel. La recepţie ne aşteptau o mulţime de oameni apropiaţi care voiau să afle de el, de noi şi de ce i-am chemat acolo. Şi acelaşi lucru începusem să mă întreb şi eu. De ce i-am chemat? Parcă odată, pentru noi conta doar legământul în care ne împletisem sufetele. Viaţa noastră în doi, casa noastră în doi. Doar doi.

Acum de ce aveam nevoie să le dăm de ştire şi lor de iubirea noastră?

În raţiunea târzie a nopţii trecute judecasem că trebuie să ne rupem de coconul în care mult timp ne-am adăpostit. Dragostea crescuse şi acum putea să ne plimbe de mână prin lume. Puteam să simţim, în sfârşit cum e cu fericirea mărturisită şi cum îţi cântă un prieten împlinirea.

Am dorit să spunem tuturor că suntem fericiţi.

Toate gândurile acestea le purtasem în mine de la începutul zilei. Acum era ora nouăsprezece şi în zece minute trebuia să ieşim. Tudor îşi încheia manşetele cămăşii îngânând o melodie ştiută numai de el. Eu îl priveam, neclintită, de pe pat. Aveam tocurile în picioare şi costumul deux-pieces. Nu am ales rochia. Voiam linii drepte şi pe plan vestimentar, dintr-un soi ciudat de sentiment de verticalitate.

M-a privit şi el. Îmi zâmbea ca unei muze pe care ar fi ţinut-o alături doar pentru inspiraţie.

Eu aş fi vrut să renunţăm la oamenii de jos. Deja se auzeau clinchete de pahare şi râsete. Nu cred că i-ar fi deranjat prea mult lipsa noastră.

– Tudor, să rămânem aşa. Ca până acum.

– Ţi-e frică?

– Nu toţi se vor bucura…

– Ştiam asta încă de când am decis. Mergem şi le spunem, dacă eşti de acord.

– Nu vreau să se schimbe ceva.

– Alma, nu se va schimba nimic. Uite cum facem: coborâm pentru o clipă şi facem anunţul. Apoi ne întoarcem aici. Şi rămânem tot doi. Ca întotdeauna.

Imagine

Marginire

Iubeşte-mă fără să mă atingi.

Prelinge-mă în privirea ta amorţită şi îngenunchează în faţa zâmbetului meu.

Închide-mă în mintea ta şi hrăneşte-mă cu scânteile dintre noi.

Vorbeşte-mi despre Soare şi zideşte-mă în umărul tău.

Aleargă până la neiubire şi spune-i că nu o vei primi niciodată în suflet.

Încălzeşte-mă sub piele şi respiră-mi în intonaţii de tandreţe.

 

Priveşte-mă.

Priveşte-mă până la ultima batere de pleoape.

 

Imagine

Revedere

Am tânjit atât de mult după senzaţia aceea de bucurie nediluată, zâmbet şi lacrimi pe acelaşi obraz, emoţie şi dragoste în aceeaşi inimă, dor tapetat nicăieri dar simţit zi de zi..

Privirea mi-a fost inundată de chipul drag al mamei atunci când m-am aşteptat cel mai puţin.

Mai era o săptămână până la venirea ei, când am ajuns acasă şi am găsit-o  despachetând.

Am zărit-o din pragul uşii şi nu mi-a venit în gând decât să o îmbrăţişez şi să îmi confirm că venirea ei este reală.

Mi-a creat cea mai frumoasă trăire din ultimii ani, mi-a pus fericirea pe braţe şi a nu ştiu câta oară mi-a confirmat că dragostea de mamă e singurul sentiment peren.

O astfel de revedere a unui om drag mă duce pe cea mai înaltă culme a fericirii. Şi nu pot decât să îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru darurile aşezate temeinic în viaţa mea.

Oamenii mă împlinesc.

 

Imagine